07.10.11

Am pus umarul la BigBuild 2011

bigbuild11-3Joi 5 octomriei 2011, a fost o zi grea dar frumoasa. Am plecat din Brasov cu mult inainte sa rasara soarele pentru a ajunge la ora 8.00 la Bălțești(Prahova), unde am fost intampinat de seful de santier al ONG-ului Hahitat for Humanity. Pentru ca pe santier regurile sunt stricte am fost instruit pentru prevenire si protectie si dotat cu casca, manusi si pentru a fi deosebit de celelalte grupari de volunari am primit un tricou verde specific bolggerilor “constructori”. Ne-am apucat de treaba in echipe repartizati la fiecare casa in functie de necesitati. Eu impreuna cu Cezar si IVO am fost repartizat la casa 1 care va fi a familiei Trifan.

Ce am apreciat foarte mult la acest proiect este ca beneficiarii nu primesc totul gratis, fara a pretui mai tarziu lucrul primit, ei muncesc si chiar pe viitor vor putea sa intretina ceea ce au primit. Daniel si Georgiana Trifan au muncit cot la cot cu noi cu zambetul pe buze, pentru ca asa cum supeau chiar ei: “ Sa avem casa noastra inseamana sa nu mai stam pe drumuri”.

In data de 6 octombrie 2011, adica la sfarsitul timpului alocat pentru acest proiect (5 zile), vor fi inmanate cele 9 chei ale celor 9 case din 10, proprietarilor. De ce 9 si nu 10, pentru ca o familie din cele care au primit dreptul de a construi, nu a dorit sa participe impreuna cu volunatrii romani si irlandezi la construirea propriei case….

Mi-a pacut mult atmostefa de la Bălțești (Prahova), am mumcit mult pentru ca exista termene, am glumit, am dansat, am mancat cel mai gustos sandwich (foamea era mare) si la ora 17.30 am plecat spre Brasov. Pe drumul de intoarcere pentru ca am ales DN1 in speranta ca voi ajunge mai repede … dar gresit, am avut timp sa revad un pic filmul zilei.

Am zambit si am apreciat proiectul Big Build 11 si devotamentul celor aproape 250 de voluntari care au participat zilnic din diverse domeni, care au lasat confortul biroului sau al propriei case pentru munca, praf, zgarieturi si alte mici accidente, folosind timpul pentru a aduce un zambet pe fata oamanilor mai putin norocosi. Pentru mine a fost prima data cand particip la un astfel de proiect, desi sunt obosit fizic sunt multumit si fericit ca am putut ajuta.

Felicitari tuturor voluntarilor Habitat si in special a bolggerilor participanti Cristina Bazavan, Cristi Sutu, Doru Panaitescu, David Pripas,  Tina FloreaAndreea BurlacuOana Bratila, Andreea VasileLavinia MaricaPandutzuIonut BunescuIvo BobalAdi ZabavaByubayAndrei ZdetovetchiBogdan SanduRazvan BaciuDiana Stoleru,  Corina AnghelCristian ClitaLucian Ghinda,  Sebastian MoreaLuiza si Cezar Vasile.

Cred ca ar trebuii sa facem asta mai des….

Adaugă si tu un comentariu sau recomandare